Acasă Intrarea pe calea Vajrayana. Primă sesiune informativă despre preliminariile (ngöndro) Kalachakra

Intrarea pe calea Vajrayana. Primă sesiune informativă despre preliminariile (ngöndro) Kalachakra

Sunteți gata să faceți pasul? V-ați spus vreodată: “Aș practica budismul dacă: aș avea mai mult timp la dispoziție, aș avea mai mulți bani, aș avea mai puține responsabilități, aș avea un loc liniștit unde să meditez”? Este atât de ușor să credem că undeva în viitor vor exista condiții mai bune pentru a începe să practicăm Dharma cu seriozitate. Adevărul este că nu știm niciodată în ce direcție merge viața noastră, dar, din fericire, calea Kalachakra ne permite să învățăm cum să lucrăm cu situația în care ne aflăm.

Dacă nu sunteți siguri sau dacă doriți să aflați mai multe despre Kalachakra, sunteți invitați la această sesiune informativă pentru a vă clarifica nelămuririle sau întrebările.

De multe ori, în budismul tibetan, învățătorii prezintă practicile preliminare într-un mod foarte strict, concentrându-se pe importanța acumulării unui număr foarte mare de prosternări și recitări de mantre. Această abordare poate fi descurajantă pentru un începător. Khentrul Rinpoche știe că avem o viață aglomerată și, de aceea, predă aceste preliminarii într-o manieră flexibilă care ne permite să prioritizăm Dharma în funcție de condițiile cu care ne confruntăm. Astfel, gradul de realizare pe care îl putem atinge în practica Dharmei depinde în întregime de noi, iar aceasta este o șansă de a progresa de la o viață mai fericită până la iluminare.

În această sesiune informativă Khentrul Rinpoche va explica ce anume implică practicile preliminare Kalachakra conform liniei Jonang. Va răspunde, de asemenea, la orice nelămuriri sau întrebări aveți.

Începând cu 1 mai, Rinpoche va preda preliminariile (ngöndro) Jonang Kalachakra pe durata a zece săptămâni. Această serie de învățături va fi tradusă în douăsprezece limbi și va conține două seturi de sesiuni identice pentru a putea acoperi o gamă cât mai largă de fusuri orare.

PROGRAM
7:30 PM Melbourne, Australia Time* – locația unde se desfășoară evenimentul
5:30 Pm Hong Kong Time
11:30 AM Vienna, Austria
12:30 PM București, Romania
5:30 AM New York
2:30 AM San Francisco

Participarea fizică la eveniment
Vizitați Tibetan Buddhist Rime Institute lângă Melbourne, Australia.
Mai multe detalii aici.

ONLINE
Acest eveniment va fi transmis în direct și pe pagina de Facebook a lui Khentrul Rinpoche.

Link pentru ZOOM
https://us02web.zoom.us/j/87316513842?pwd=ZEJId1dXZkNmZHJhNWZlMms1YjZTZz09

Passcode: ngondro
Webinar ID: 873 1651 3842

Data

Apr 23 2021
Expirat!

Ora locală

  • Zona orară: America/New_York
  • Data: Apr 23 - 24 2021

Vorbitor

  • Khentrul Rinpoche
    Khentrul Rinpoche
    Maestru Jonang Kalachakra

    Khentrul Rinpoché Jamphel Lodrö este fondatorul și directorul spiritual al organizației Dzokden. Este, de asemenea, autorul a numeroase cărți printre care: “Dezvăluirea adevărului vostru sacru” (“Unveiling Your Sacred Truth”), “The Great Middle Way: Clarifying the Jonang View of Other-Emptiness”, “A Happier Life” și “The Hidden Treasure of the Profound Path”.

    Rinpoché și-a petrecut primii 20 de ani din viață pe platourile din Tibet, îngrijind yaci și recitând mantre. Inspirat de bodhisattva, el și-a părăsit familia pentru a studia în diferite mănăstiri sub îndrumarea a peste douăzeci și cinci de maeștri aparținând tuturor tradițiilor budismului tibetan. Datorită abordării sale nepărtinitoare, a primit titlul de maestru Rimé (non-sectarian) și a fost identificat drept reîncarnarea faimosului maestru Kalachakra, Ngawang Chözin Gyatso. El este considerat de asemenea a fi o emanație a marelui Bodhisattva Akashagarbha. Cu toate că la baza învățăturilor lui Rinpoché se află recunoașterea valorii ce decurge din diversitatea tradițiilor spirituale existente în această lume, el se axează asupra tradiției Jonang – Shambhala. Deși mulți experți din vest au considerat că această tradiție este pierdută, Rinpoché a descoperit că ea deține cele mai avansate învățături Kalachakra (roata timpului), conținând metode profunde de armonizare a universului exterior cu lumea interioară a corpului și minții. Începând cu 2014, Rinpoche a călătorit în peste 30 de țări, îndrumându-și discipolii spre realizarea adevărului lor sacru, a potențialului nelimitat, prin prezentarea clară, sistematică și graduală a căii Kalachakra spre iluminare. Învățându-i pe oameni să cultive o minte flexibilă și să înlăture prejudecățile, Khentrul Rinpoché aspiră la crearea unor comunități bazate pe compasiune, care să transforme această lume într-o eră de aur a păcii și armoniei.

Cod QR