Înainte de a se naște Rinpoche, părinții săi au primit semne de bun augur, care arătau  că în curând se va naște în familia lor  o ființă cu totul specială. Odată, tatăl lui Rinpoche a mers să viziteze o yoghină extrem de realizată, numită Tare Lhamo, care era considerată a fi o emanație a măreței Yeshe Tsogyal. Înainte să ajungă în sat, Tare Lhamo a apărut brusc în fața lui. Tatăl lui Rinpoche s-a prosternat și i-a oferit o eșarfă de binecuvântare. Acceptând ofranda lui pură, ea i-a dăruit cadouri prețioase, precum pastile medicinale, corzi de protecție și o scrisoare rulată într-un sul.

Când a ajuns acasă, a deschis scrisoarea și a constatat că ea conținea diverse previziuni. Aceasta spunea că tatăl lui Rinpoche nu va trăi o viață foarte lungă, dar va renaște ca un mare practicant tantric în nordul Tibetului. De asemenea, afirma că mama lui Rinpoche a fost o ființă măreață, care a avut o viață grea, dar cu darul de a naște  mai multe ființe mărețe. Totuși, condițiile erau de așa natură încât doar una dintre aceste ființe o să devină foarte înalt realizată și asta se va petrece când ea va fi la mijlocul vieții sale.

Cu o altă ocazie, mama lui Rinpoche a avut o viziune despre iubitul ei maestru Getse Khentrul, care fusese închis în timpul Revoluției Culturale. În visul ei, acesta purta o haină albă și călărea pe un cal alb, în timp ce se apropia de cortul ei. Ea a fost surprinsă de înfățișarea lui, deoarece el purtase întotdeauna hainele tradiționale maro ale unui călugăr. S-a oprit în pragul cortului ei și-a legat calul și a intrat în cort. Ea a observat că Getse Khentrul avea încă la el hainele de călugăr, dar le purta în geantă. S-a așezat pe o pernă albă și oameni pe care ea nu i-a recunoscut i-au oferit o ofrandă mandala. La sfârșitul ceremoniei, mama lui Rinpoche a părăsit cortul și a observat că dispăruse calul alb. Când s-a trezit, a avut sentimentul clar că în curând își va revedea maestrul.

Mai târziu, ea avea să afle de la soțul ei că și el avusese exact același vis, în care el și fratele lui Getse Khentrul, Getse Varu, făcuseră o ofrandă mandala profesorului ei îmbrăcat în alb. Uimiți de această coincidență, cei doi le-au pomenit despre vis prietenilor lor. Când a ajuns vestea la Getse Varu, acesta a confirmat că și el a avut același vis în aceeași noapte. Acestea și alte semne au marcat în mod clar venirea unei reîncarnări foarte speciale.

Rinpoche s-a născut pe 18 aprilie 1968, în anul maimuței de pământ, în valea Dera, lângă râul Machu. În ziua în care s-a născut, sătenii au raportat că vremea era neobișnuit de blândă și că au căzut ușor din cer fulgi de zăpadă de lotus. Apa mamei sale nu s-a rupt în timpul travaliului și el s-a născut într-un sac amniotic complet intact. Aceasta este o apariție foarte rară, care se întâmplă doar o dată la 80.000 de nașteri. De asemenea, însoțitorii ei au fost surprinși să vadă cum cordonul său ombilical nu era atașat de placentă. Se spune că nu a plâns ca mulți nou-născuți, ci a zâmbit mamei și însoțitorilor ei. Câțiva copii din sat au spus că au văzut un curcubeu apărând deasupra cortului familiei, în timp ce mama lui era în travaliu.

În a patra zi după nașterea lui Rinpoche, a sosit un străin la cortul familiei lor. A fost primit în modul obișnuit și invitat înăuntru. Când și-a scos haina sa lungă, toți cei prezenți au văzut că era îmbrăcat în hainele tradiționale roșii ale unui călugăr. Străinul a întrebat dacă poate să viziteze mama și copilul, în cortul de naștere. Tatăl lui Rinpoche i-a dat permisiunea, dar numai pentru că el era călugăr. La intrarea în cortul de naștere, călugărul s-a închinat în fața mamei lui Rinpoche și a început să cânte binecuvântări. Apoi s-a apropiat și a stropit cu apă binecuvântată corpul copilului. După aceasta, a plecat la fel de brusc cum sosise. Nimeni nu a avut ocazia să-l întrebe cine era sau de unde venise.

Câteva zile mai târziu, un alt vizitator cunoscut sub numele de Kyangya a făcut o călătorie periculoasă peste un râu înghețat pentru a-l vizita pe Rinpoche și a-și oferi binecuvântările. În acel moment, el i-a spus mamei lui Rinpoche că el credea că Getse Khentrul a murit și că acum renăscuse în acel copil. El a organizat o ceremonie pentru a proteja familia și copilul și apoi a recitat cu această ocazie povestea epică a lui Gesar din Ling.

În copilărie, Rinpoché a continuat să demonstreze trăsături unice. Când avea doar un an, se spune că Rinpoche a recitat mantra lui Manjushri drept primele sale cuvinte. După ce a învățat să meargă, își croia drum în spații deschise, unde recita mantre sub numeroasele steaguri de rugăciune care fluturau în vânt. Odată, când avea trei ani, Rinpoché a văzut niște mărgele mala pe altarul mamei sale și a exclamat „Hei! Acestea sunt ale mele!” La care mama lui a răspuns: „Da, dar mi le-ai dat mie”. De parcă și-ar fi amintit, a spus: „Oh, da.” și a pus mala înapoi pe altar.

Când Rinpoché avea cinci ani, familia sa a vizitat un maestru celebru din regiune, cunoscut sub numele de Gyarung Samdrup. Mama lui Rinpoche a petrecut un timp cu acest Lama, pentru a scăpa de  o boală pe care o avea. La acea vreme, Gyarung Samdrup a avut o serie de vise cu privire la Getse Khentrul, confirmând că Rinpoche este reîncarnarea sa imediată. De asemenea, el a făcut o serie de preziceri, că Rinpoché va avea o viață lungă și, în viitor, va deveni un mare învățător în Dharma, aducând beneficii incredibile nenumăratelor ființe simțitoare.

În acești primi ani, mulți dintre Lama pe care părinții lui Rinpoche i-au vizitat i-au avertizat pe aceștia să păstreze secretul statutului lui Rinpoche. Ei îi avertizaseră că, dacă ar fi fost recunoscut public ca un Lama reîncarnat, ar fi experimentat mari greutăți și obstacole în calea vieții sale. Urmând acest sfat, Rinpoché a fost crescut ca un copil obișnuit, în cadrul comunității nomade.

La vârsta de opt ani, Rinpoche era responsabil de păstorirea iacilor familiei. Însoțindu-și tatăl, ei își petreceau zile lungi în munți, veghind animalele. Într-o zi, o haită de lupi a atacat turma și a ucis opt dintre iaci. Cu mare devotament, Rinpoché s-a rugat la manifestarea Tarei cunoscută sub numele de Marichi  și lupii au plecat curând. Din acea zi, ori de câte ori el păzea iacii, se ruga la Marichi, recitându-i mantra. După aceea, îngrijirea animalelor a fost ușoară și nu au mai fost niciodată amenințate de nimic.

Într-o zi frumoasă, Rinpoche păzea animalele pe munte. Florile parfumate erau abundente, iarba proaspătă era verde și luxuriantă, iar o atmosferă liniștită a pătruns în peisajul rural. În timp ce era întins  pe pământ, frumusețea locului i-a amintit de povestea unui faimos prinț indian, numit Drimed Kunden. Prințul era renumit pentru generozitatea și compasiunea sa. Amintindu-și de marea sa caritate și  putere de sacrificiu, Rinpoche a adormit.

În timp ce dormea, a auzit o muzică frumoasă și s-a trezit brusc. Privind spre cer, l-a văzut pe prințul Drimed Kunden cu soția și copiii săi, dansând în nori. Prințul purta o rochie albă frumoasă și curgătoare și avea un nod perfect format —exact ca un prinț indian. Prințesa avea părul lung, negru, strălucitor și purta o rochie de mătase țesută fin, încrustată cu bijuterii drapate cu un șal fin brodat. Cei doi fii ai lor purtau haine din mătase indiană viu colorate. Toți se mișcau visători între nori, dar Rinpoche trăia această viziune în timp ce era treaz. În următoarele câteva ore, a intrat într-o stare de meditație profundă și clară, spre deosebire de orice experimentase el anterior.

Când Rinpoche era puțin mai în vârstă, a început să studieze budismul cu un călugăr care stătea cu familia sa. În timpul unei învățături despre Buddha Vindecător, Rinpoché îl corecta adesea pe călugăr cu privire la diferite pronunțări greșite pe care acesta le făcea. El a demonstrat, de asemenea, cunoașterea multor materii dificile care nu i-au fost predate în acea viață. Vestea s-a răspândit rapid cu privire la familiaritatea naturală a lui Rinpoche cu Dharma.

După mulți ani de interdicție, tibetanilor li s-a permis, în cele din urmă, să înceapă să-și reconstruiască mănăstirile. Tatăl lui Rinpoche s-a oferit voluntar să ajute la reconstrucția Mănăstirii Denung și a călătorit o distanță mare pentru a contribui și el acolo cum a putut. A trecut ceva timp și Rinpoché a decis să se alăture tatălui său. Când Rinpoche a sosit în sfârșit acolo, a constatat că tatăl său era destul de bolnav. Starea lui s-a deteriorat în scurt timp și toată lumea se temea că el va muri. La scurt timp după aceasta, mama lui Rinpoche a sosit, spunând că a văzut o serie de semne nefavorabile. Din păcate, nu a avut voie să stea cu soțul ei, din cauza regulamentelor de la mănăstire.

Într-o dimineață, tatăl lui Rinpoche i-a cerut să-i pregătească un loc, astfel încât să poată sta într-o postură de meditație. Era slab, dar putea să o facă cu ajutor, așa că Rinpoché l-a ajutat să se aşeze la locul lui, unde părea să-i fie confortabil. După puțin timp, tatăl său a spus „Totul este alb!” și a făcut un gest în fața lui. A spus-o din nou, apoi s-a prăbușit ușor înainte. Cincisprezece minute mai târziu, Rinpoche și-a dat seama că tatăl său a murit, atunci când un călugăr a intrat în cameră și i-a spus că ar trebui să -i părăsească trupul, pentru ca acesta să se odihnească în liniște.

Înainte de moartea tatălui său, Rinpoche nu era sigur dacă să devină  sau nu călugăr. După moartea tatălui său, însă, el a simțit că nu mai avea de ales. A simțit că, dacă nu se călugărește, mama lui va muri de inimă rea.  Cu moartea tatălui său drept catalizator, Rinpoché a îngenuncheat, s-a închinat în fața trupului tatălui său și a promis că va deveni călugăr, pentru a îndeplini dorințele de viață lungă ale părinților săi.

După ce s-a încheiat perioada de doliu pentru tatăl său, Rinpoche a primit o serie de semne de bun augur într-un vis, care-i indicau că era timpul ca el să devină călugăr. Când avea șaptesprezece ani, Rinpoche a călătorit la Mănăstirea Denung și i-a cerut lui Lama Tulku Katag să-i dea horotonisirea. În acel moment, alți cincisprezece călugări așteptau hirotonirea. Lama a considerat momentul cererii lui Rinpoche ca fiind de bun augur, deoarece însemna că șaisprezece călugări vor fi hirotoniți, potrivindu-se cu cei șaisprezece Arhați ce erau principalii discipoli ai lui Buddha. Ceremonia a avut loc a doua zi.

Rinpoché și ceilalți aspiranți au fost hirotiniți  în grupuri mici, de câte trei călugări deodată. În timpul ceremoniei de hirotonire, după obicei, fiecare persoană a tras un nume dintr-o pălărie. Spre surprinderea lui Rinpoché, el a tras numele învățătorului lui Lama Tulku Katag, Amdo Geshe, care era cunoscut și sub numele de Jamphel Rolwi Lodrö. Tulku Katag l-a informat pe Rinpoché că numele lui de hirotonire va fi de acum Jamphel Lodrö, un nume care era atât de bun augur, cât și prețios. 

Dornic să-și înceapă pregătirea de călugăr, Rinpoché s-a apropiat de Preceptorul său de jurământ și a cerut învățături despre setul complet de două sute patruzeci de jurăminte care sunt prezentate în disciplina monahală budistă (Vinaya). Foarte mulțumit de intenția pură a lui Rinpoche, Tulku Katag le-a oferit lui Rinpoche și altor călugări patru zile de învățături despre jurăminte. El l-a lăudat pe Rinpoche pentru că a fost atât de perspicace și a spus că este semnificativ faptul că a cerut să-i fie dată această învățătură, oferindu-i un set scris de mână cu  treizeci și șase de jurăminte, cu comentarii suplimentare.

După ce s-a întors acasă pentru scurt timp, pentru a îndeplini ritualurile de după moartea fratelui său decedat recent, Rinpoché a călătorit la Mănăstirea Dhartang pentru a-și continua studiile. Spre deosebire de mănăstirile mai mici în care Rinpoché își făcuse anterior retrageri, Dhartang era o comunitate monahală mare, cu câteva sute de călugări care stăteau în mânăstire. În Dharthang, Rinpoché a primit învățături despre cartea lui Ngari Panchen „Constatarea Celor Trei Jurăminte”, care prezenta un comentariu detaliat despre jurămintele și angajamentele monahale, precum și despre cele ale Vehiculelor de Bodhisattva și tantrice.

Și-a petrecut majoritatea zilelor în sesiuni lungi de intonare a rugăciunilor. Când i-au fost date învățături, acestea constau de obicei în lecturarea dintr-un text cu puține explicații, dacă există, de către profesor. Apoi era de așteptat ca elevii să memoreze textele în timpul serii. Zilele următoare urmau să fie testați, pentru a vedea dacă au integrat materialul. Deoarece Rinpoché studiase multe dintre aceste materiale cu Lama Tulku Katag, el le preda adesea colegilor de cameră în timpul nopții.

Viața în Dharthang s-a dovedit a fi destul de provocatoare pentru Rinpoché. În timp ce majoritatea călugărilor fuseseră hirotoniți în copilărie, Rinpoche devenise călugăr ca tânăr adult. Acest fapt, combinat cu competența naturală a lui Rinpoche în Dharma, a generat în curând tensiuni cu unii dintre superiorii săi, care s-au simțit amenințați de prezența lui Rinpoche. Deși Rinpoche dorea doar să se concentreze asupra studiilor sale, el a fost adesea târât în politica internă a mănăstirii.

După ce și-a luat ceva timp pentru a-și vizita fratele mai mic la Mănăstirea Kirti, Rinpoché s-a întors la Dharthang pentru o retragere de iarnă. În acea perioadă, el s-a angajat în practicile preliminare ale mărețului Tertön din tradiția Nyingma cunoscut sub numele de Lama Namchö Mingyur Dorjé. Acest ciclu a fost propagat în principal în cadrul Tradiției Palyul și se numea „Starea de Buddha în palma mâinii tale”. Este folosit în primul rând ca pregătire pentru practica Dzogchen, considerată a fi cea mai înaltă învățătură din cadrul Școlii Nyingma.

Simțind un mare devotament față de cel ce dezvăluia comorile, Mingyur Dorjé, Rinpoché a făcut un efort deosebit pentru a primi transmiterea completă a învățăturilor și apoi s-a dedicat zi și noapte pentru a finaliza practicile. Aceasta a inclus trezirea dimineața devreme pentru a finaliza  înainte de micul dejun câte o mie de prosternări. Prin mare sârguință, el a finalizat 100.000 de prosternari în numai douăzeci și una de zile. În lunile următoare, el a continuat să mediteze intens asupra celorlalte preliminarii, de cultivare a Bodhicitta, purificarea Vajrasattva, ofrand mandalei și Guru Yoga. După finalizarea preliminariilor, el a meditat apoi o lună asupra silabei „A”,  conform tradiției.

În primăvara următoare, Rinpoche a primit multe învățături de la Lama Khenpo Zhiten, un învățător foarte priceput, care și-a stabilit reședința temporară la Dharthang. Rinpoché a găsit foarte multă inspirație din modul clar și structurat în care Khenpo i-a prezentat Dharma. Din acel moment, el l-a considerat pe Khenpo drept profesorul său.

După multe luni de studiu și practică asiduă, Rinpoche s-a trezit înlocuind un coleg călugăr, căruia i se ceruse să recite învățături din „Cuvintele Învățătorului meu perfect”  lui Patrul Rinpoche. Chiar dacă fusese hirotonit doar de un an, Rinpoché a recitat din memorie textul complet, fără greșeală. Aceasta i-a câștigat respectul multora dintre semenii săi din mănăstire.

Rinpoché a continuat să se antreneze în practicile din stadiul de desăvârșire, lucrând cu canale subtile și vânturi, pentru a controla ceea ce este cunoscut sub numele de „foc interior” (tummo). În frigul amarnic al iernii tibetane, călugării meditau afară, purtând foarte puține haine care să-i protejeze. În timp ce majoritatea studenților nu au putut îndura condițiile dure, Rinpoche și alți trei călugări au terminat o retragere de o lună. Deși nu a fost suficient timp pentru a stăpâni practica, aceasta l-a ajutat pe Rinpoché să-și dezvolte rezistența și puterea minții.

În următorii ani, Rinpoche a primit mai multe învățături de la Khenpo Zhiten. Aceasta a inclus învățături extinse despre „Modul de viață a unui Bodhisattva” de Shantideva. Urmându-i exemplul, Rinpoché a dezvoltat un sentiment copleșitor de renunțare și de credință în învățăturile lui Atisha și ale mărețului Kadampa Geshes. Pe baza acestui sentiment, când au apărut condițiile necesare și Rinpoche a continuat prin hirotonirea sa deplină de către Khenpo Zhiten.

După mulți ani de lucru cu obstacolele apărute datorită politicii interne a mănăstirii, Rinpoché a luat decizia că era timpul să părăsească Dharthang. În ultima noapte de acolo, Rinpoché a avut un vis în care a întâlnit un râu uriaș și întunecat, deasupra având niște stânci abrupte. Avansând pas cu pas, Rinpoche a trecut cu succes râul și a urcat pe pereții masivi de stâncă. Ajuns pe partea cealaltă, a văzut o vale frumoasă împodobită cu mai mulți Buddha, păduri și pâraie cu apă limpede. Era o doamnă acolo, purtând robe albastru-deschis și care era călare pe un cal alb. Ea a arătat spre o peșteră frumoasă, cântând într-o limbă pe care Rinpoché nu o putea înțelege, dar totuși a interpretat-o astfel: „Acum, toate dificultățile și obstacolele tale au luat sfârșit. Acum trebuie să faci practica Kalachakra acolo, în acea peșteră și cât timp ești acolo, eu te voi proteja și la fel și mulți alții ca mine.” Trezindu-se din visul său, Rinpoché a simțit o hotărâre puternică de a face o retragere tantrică de trei ani.

Plecând din Dhartang, Rinpoché s-a întors acasă înainte de a călători la Mănăstirea Jamda, unde fusese instruit unul dintre profesorii săi apropiați, Tulku Lobsang Norbu. Acolo a petrecut câteva luni în retragere cu acei călugări. Odihnit și plin de inspirație, el și-a continuat călătoria spre Mănăstirea Se din Amdo Ngawa. Acolo Rinpoché și-a exprimat dorința de a afla mai multe despre Filosofia Zhentong a tradiției Jonang. El l-a întrebat pe Lama rezident de la cine ar trebui să ceară aceste învățături, iar Lama l-a îndrumat să-l caute pe eruditull-practicant extrem de realizat Jetsun Lama Lobsang Trinlé. La auzirea numelui său, Rinpoche s-a simțit plin de mare devotament. Apoi a fost îndrumat să se îndrepte spre Mănăstirea Chöthang, unde Lama Lutrin se pregătea să dea învățături despre Zhentong.

După multe zile de călătorie, Rinpoche a ajuns, în cele din urmă, la Mănăstirea Chöthang, într-o zi în care călugării făceau o pauză de la învățături pentru a sărbători. Dornic să-l întâlnească pe Lama, Rinpoché și-a făcut drum în fața profesorului, căruia i s-a prosternat de trei ori. Lama era lipsit de pretenții, dar emana puterea realizării. Când l-a văzut pe Rinpoche, i-a făcut un semn să se apropie, pregătindu-i chiar un loc folosind una dintre pernele propriului său scaun. Extrem de smerit, Rinpoché a stat cu Lama Lutrin discutând despre Dharma. În acel moment, Lama i-a adresat lui Rinpoché multe întrebări despre practica și experiența sa.

După învățăturile de la Chöthang, Rinpoché l-a însoțit pe Lama Lutrin la faimoasa Mănăstire Dzamthang Tsangwa, unde Lama Lutrin fusese rugat de către mărețul său stareț,  Lama Yonten Zangpo, să predea despre Zhentong. Dzamthang a fost casa a peste două mii de călugări și a fost centrul principal al Tradiției Jonang. Aici, la cererea lui Rinpoche, Lama Lutrin a dezbătut și respins toate criticile la adresa Zhentong Madhyamika prezentate în cartea lui Thuken Lobsang Chokyi Nyima „Oglinda de cristal a sistemelor filozofice”. Din acest moment, Rinpoché a dezvoltat o credință neclintită în învățăturile Jonang.

Când Rinpoche avea douăzeci și trei de ani, a avut norocul să colecteze toate condițiile necesare pentru a intra într-o retragere de trei ani la Mănăstirea Chöthang, în stadiul de desăvârșire Kalachakra. După cum se obișnuiește în Tradiția Jonang, fiecare călugăr trebuie să facă cel puțin o retragere de trei ani. În acel moment, unsprezece călugări, dintre care majoritatea aveau vârste cuprinse între nouă și optsprezece ani, aveau să ia parte la retragere. Rinpoche și încă un călugăr erau singurii adulți din grup. Realizând că foarte tinerii călugări se vor zbuciuma fără ajutor, Rinpoche și-a asumat responsabilitatea de a-i îndruma pe toată durata retragerii. Împreună, călugării s-au angajat în practicile preliminare, așa cum sunt ele prezentate în textul lui Jetsun Taranatha „Scara divină”. În paralel cu aceste practici, Rinpoche a participat și la sesiuni intensive de studiu cu călugării cărturari.

În această perioadă, Lama Lobsang Trinlé a oferit o împuternicire Kalachakra extrem de puternică, în care Rinpoché a simțit că întreaga sa experiență a fost transformată în Mandala Kalachakra cu 636 de zeități. Se obișnuiește ca Învățătorul să acorde fiecărui participant un nume-vajra în timpul unor astfel de ceremonii. Pentru aceasta, Lama Lutrin i-a cerut lui Rinpoché să alcătuiască o listă de nume și apoi să le pună într-o pălărie. Când i-a venit rândul lui Rinpoché, el a desenat numele Choyang Yeshi Dorje, adică „Înțelepciunea primordială indestructibilă”.

După ce a finalizat preliminariile comune și  pe cele neobișnuite, Rinpoché a intrat în practica unică de meditație Kalachakra cunoscută sub numele de Cele Trei Solitudini. Această practică se desfășoară într-o cameră complet întunecată, unde practicanții păstrează o anumită postură yoghină în timp ce meditează asupra naturii ca spațiu al minții. Deși Rinpoché s-a luptat cu postura fizică, prin mare perseverență el a reușit în cele din urmă să stea fără durere în ședințe de două până la trei ore.

Când a venit timpul să se angajeze în practicile principale ale Celor Șase Vajra Yoga, Lama Lutrin l-a ales pe Rinpoché pentru a a-i fi asistent în predare. Lama Lutrin preda timp de două ore, o dată la trei până la patru săptămâni. În restul timpului, a fost responsabilitatea lui Rinpoché să clarifice învățăturile pentru două dintre grupurile de meditație ce meditau atunci. Pe lângă un program intensiv de meditație, Rinpoché renunța adesea la micul dejun pentru a continua să mediteze sau pentru a participa la sesiunile de studiu care aveau loc în acel moment.

La vârsta de 26 de ani, Rinpoché și-a încheiat retragerea și întregul grup a mers înaintea lui Lama Lutrin, pentru a-i oferi meritele practicii lor. În acel moment, Rinpoche i-a promis lui Lama că va petrece cel puțin nouă luni într-o retragere solitară intensivă într-o zonă îndepărtată. Lama Lutrin a fost foarte mulțumit de toate eforturile lor și i-a binecuvântat ca să aibă succes în practica lor. După aceasta, au organizat un mare Festin Tsok pentru a-și celebra realizările.

După retragerea de trei ani, Rinpoche a început să rătăcească de la mănăstire la mănăstire, participând la o mare varietate de învățături și retrageri. Având o sete de nepotolită pentru Dharma, el nu s-a limitat la o singură tradiție, ci s-a concentrat pe învățarea multora dintre învățăturile școlilor majore.

Pentru a-și îmbunătăți flexibilitatea minții, el se angaja adesea în dezbateri cu cărturarii locali ai fiecărei mănăstiri, el asumându-și poziția unei alte tradiții, pentru a-i provoca pe călugări să gândească dincolo de orice vederi înguste pe care le-ar fi putut dezvolta. De exemplu, când Rinpoche se afla într-o mănăstire Geluk, el dezbătea adesea în numele tradiției Nyingma, în timp ce atunci când se afla într-o mănăstire Nyingma, dezbătea adesea în numele  tradiției Geluk. El a descoperit că acest proces nu numai că i-a acutizat propria înțelegere a Dharmei, dar l-a ajutat și la risipirea unui număr mare de concepții greșite, care vin de la oamenii care se concentrează doar pe defectele altor tradiții. În schimb, el a ales să sublinieze importanța recunoașterii valorii incredibile pe care o oferă fiecare Linie de descendență unică.

În această perioadă, Rinpoché a vizitat marea mănăstire Larung Chögar, fondată de către maestrul Rimé Khenpo Jigmé Phuntsok. Această mănăstire masivă a găzduit o comunitate înfloritoare, construită pe principiul schimbului deschis. La această mănăstire nu era stabilită nici o programă pe care călugării trebuiau să o urmeze. În schimb, erudițiii erau liberi să participe la o varietate de cursuri și sesiuni de dezbateri, bazându-se pe toate tradițiile. Lui Rinpoché i-a plăcut foarte mult această abordare deschisă a Dharmei și în acest mediu el a prosperat.

Nu numai că timpul petrecut în Larung Gar l-a ajutat pe Rinpoché să integreze oceanul de învățături pe care le primise până în acel moment, dar a devenit clar și pentru ceilalți că Rinpoché era un adevărat Maestru Rimé. Deși Rinpoche a fost puțin reticent în a accepta acest tip de recunoaștere, în cele din urmă s-a învățat cu ideea că el a devenit un erudit practicant desăvârșit.

Pe lângă un sentiment din ce în ce mai mare de încredere în propria sa capacitate, i-a crescut și devotamentul față de Maestrul său omniscient, Lama Lobsang Trinlé. Dezvoltând o viziune extrem de largă și de vastă, el a putut să vadă natura uimitor de profundă a învățăturilor pe care le primise de la Lama Lutrin. Un sentiment copleșitor de recunoștință și apreciere a apărut în el  față de bunătatea incomensurabilă pe care  Lama i-o oferise.

După mai bine de doi ani în care a vizitat mănăstiri și și-a sprijinit oamenii din satul natal, Rinpoché s-a întors în cele din urmă la Chöthang, pentru a fi alături de Lama lui de Rădăcină. În acest moment, Rinpoché a început să învețe mai multe despre sistemele astrologice din Tibet, și anume sistemul Naktsi, care a apărut din China și sistemul Kartsi care a venit din India. Acesta din urmă s-a bazat în mare parte pe calculele foarte precise găsite în Tantra Kalachakra.

În acest moment, întreaga mănăstire s-a adunat pentru un ritual de Festin Tsok. În timp ce toată lumea incanta, Lama Lobsang Trinlé a intrat în sală și i-a cerut maestrului de cântări să se oprească. Apoi a continuat să ofere o scurtă învățătură despre Dharma cu privire la importanța distingerii dintre practica Dharma autentică și Învățătorii de Dharma autentici. Ca parte a acestei discuții, el l-a lăudat public pe Rinpoché pentru mulții ani de studiu și practică sârguincioasă și în special pentru abordarea sa non-sectară.

Din momentul în care au fost ridicate restricțiile privind practica spirituală, Lama Lutrin a acordat titlul de „Khenpo” la doisprezece dintre studenții săi. În acea zi a Festinului Tsok, el a spus adunării că dorește să-i dea lui Rinpoché titlul de „Rimé Chojé”, ceea ce înseamnă „Domn al Dharmei imparțial”. El a spus că acesta era titlul său oficial, în timp ce în contexte generale putea fi numit Khenpo. El a proclamat, de asemenea, celor peste patru sute de călugări prezenți, că Rinpoche a fost într-adevăr reîncarnarea lui Getse Khentrul Jigmé Jangchup Gyatso și că ar trebui să fie onorat ca atare. Pentru a marca această ocazie, Lama Lutrin i-a oferit lui Rinpoche o serie de texte deosebit de speciale din colecția sa personală, precum și propria sa pălărie ceremonială, pe care Lama Lutrin a purtat-o în timpul fiecărei învățături pe care a susținut-o. Primind titlul, confirmarea ca Lama reîncarnat și acest gest simbolic de la Maestrul său, Rinpoché a fost împuternicit ca deținător de Linie de descendență și moștenitor spiritual al lui Lama Lobsang Trinlé.

Toate acestea au fost foarte surprinzătoare pentru Rinpoche, care s-a simțit destul de jenat să fie împins brusc în lumina reflectoarelor, după ce a trăit atât de mult ca un simplu călugăr. Nu discutase niciodată despre secretele familiei sale cu Lama Lutrin, așa că a fost și mai uimit să-l audă pe Lama spunând toate aceste lucruri în public. Rinpoché avea să afle mai târziu că Lama Lobsang Trinlé a condus în mod privat o investigație pentru a afla mai multe despre viețile anterioare ale lui Rinpoche, deoarece era, evident, un individ foarte special. În acest scop, el a mers la mulți Lama înalți și le-a cerut să identifice cine a fost Rinpoche.

Înalții Lama au confirmat că Rinpoche era a doua încarnare a marelui adept Kalachakra, cunoscut sub numele de Washul Lama, Ngawang Chözin Gyatso. Acest practicant extraordinar a fost cunoscut pentru realizările sale fenomenale și a fost un profesor pentru Ngawang Tenpa Rabgye (ce a fost Maestrul de rădăcină al lui Lama Lutrin) și pentru alți mari maeștri, precum Bamda Thubten Gelek Gyatso. Ngawang Chözin Gyatso a fost cel care s-a reîncarnat apoi în Getse Khentrul, care s-a născut ulterior ca Khentrul Rinpoché Jamphel Lodrö.

Mai târziu în acel an, Rinpoché a mers să-l viziteze pe unul dintre cei mai realizați studenți ai lui Lama Lutrin, Kyangnak Kontsul, care era într-o retragere de meditație de lungă durată. Când cei doi s-au întâlnit, Kyangnak i-a spus lui Rinpoche că a trăit un vis foarte bun cu o noapte înainte de sosirea lui și apoi cei doi au început să poarte o discuție foarte lungă și intensă despre Dharma, care a durat până la primele ore ale dimineții.

Extrem de inspirat de vizita sa la acest yoghin foarte special, Rinpoché a călătorit la Mănăstirea Dzamthang Tsangwa pentru a petrece timp cu câțiva prieteni. Pe când era acolo, a fost invitat de starețul din Dzamthang, Lama Yonten Zangpo, să vină în camera lui. Dându-i lui Rinpoche o eșarfă ceremonială și mai multe cadouri, Yonten Zangpo i-a spus lui Rinpoche să rămână în Dzamthang și să-i învețe pe ceilalți călugări. Deși Rinpoché nu dorea să predea, el a acceptat poziția din respect pentru Lama Yonten Zangpo, care îi dăruise Împuternicirile Kalachakra.

Cu binecuvântarea lui Lama Lutrin, Rinpoché a început să predea în Dzamthang, dar a descoperit rapid că situația nu avea să funcționeze. A fi într-o poziție de conducere într-o mănăstire atât de mare însemna să fii implicat într-un grad mare în politică. A devenit clar că, dacă Rinpoché dorea să-și mențină puritatea practicii sale, el ar trebui să plece. Așa că, cu o sinceră scrisoare de scuze, el a renunțat la poziția sa și a ales să calce pe urmele yoghinilor precum Kyangnak Kontsul și să intre într-o retragere solitară în sălbăticia Tibetului.

Purtând cu el doar o saltea rulată, niște pături și cele mai esențiale lucruri, Rinpoche a călătorit în pădurea Doi Arinak unde meditaseră mari maeștri precum Patrul Rinpoche. Cerșind pentru mâncare în satele locale, Rinpoché a adunat suficiente provizii pentru a rezista timp de șapte săptămâni. A intrat apoi în pădure și a găsit o poiană unde și-a făcut tabăra. Plin de mulțumire și seninătate, Rinpoché s-a dedicat meditației.

La sfârșitul celei de-a șaptea săptămâni, când proviziile lui Rinpoche se terminau, a primit vizita a doi copii îmbrăcați în haine ciudate. Nu văzuse nici măcar o singură ființă umană în tot timpul în care fusese acolo, așa că a fost destul de surprins să-i vadă pe acești copii apărând de nicăieri. După ce i-a întâmpinat, Rinpoché le-a spus că plănuia să plece în curând pentru a lua mai multe provizii pentru retragerea sa. Cei doi copii l-au avertizat împotriva acestui lucru și i-au spus că mai bine s-ar întoarce acasă pentru a-și vedea familia. Au repetat asta de mai multe ori și în cele din urmă Rinpoche a fost de acord, iar apoi copiii au plecat.

Câteva zile mai târziu, după o analiză suplimentară, Rinpoche a ales să asculte de sfaturile celor doi copii și să se întoarcă acasă. Pe drum s-a oprit într-o pădure pentru a petrece noaptea. După ce a adormit, Rinpoché a visat același băiat și aceeași fată, care s-au identificat ca Damchen și Ekajati, doi Protectori ai Dharmei adesea asociați cu învățăturile Dzogchen. Cei doi i-au explicat că nu trebuie să-și continue retragerea în pădure și că, în schimb, ar trebui să-și aplice experiența spirituală oriunde s-ar afla. Trezindu-se din visul său, Rinpoché s-a decis să-și ducă viața spre o nouă direcție.

După întoarcerea în satul său, nu a durat mult  până ce comunitatea i-a cerut lui Rinpoché să îndeplinească mai multe ritualuri tantrice în beneficiul ei. După două săptămâni de ritualuri, Rinpoché a început să simtă o dorință puternică de a-și revedea Maestrul. Simțea că  se întâmplă ceva important și a decis să plece imediat spre Mănăstirea Chöthang. Când a ajuns, i-a găsit pe călugări făcând o puja pentru Lama Lobsang Trinlé. În mod public, lui Rinpoche i s-a spus că Lama este bine, dar apoi în privat a descoperit că Lama a trecut în nirvana cu doar câteva zile mai devreme. Acest fapt a fost ținut secret pentru a-i oferi lui Lama intimitatea de care avea nevoie pentru a-și efectua meditația asupra morții, care a durat cinci zile.

Decesul prețiosului său Învățător a avut un impact profund asupra lui Rinpoche. Chiar dacă Lama și-a avertizat studenții că va muri în acel an, sentimentul de pierdere pe care îl simțea în acel moment era de nedescris. După ce a participat la toate puja și practicile extinse care însoțesc moartea unui mare Lama, Rinpoché a făcut un jurământ solemn de a renunța la toate preocupările lumești timp de șapte ani. În acea perioadă, el nu-și va vizita familia iubită și nici nu se va implica în problemele din regiunea natală.

Pentru a-și îndeplini promisiunea, Rinpoché știa că va trebui să pună o oarecare distanță față de lumea pe care o cunoscuse până atunci. Și i-a apărut ideea de a călători în afara Tibetului. A dezvoltat aspirația de a vizita ținuturi străine, depășind ceea ce-i era familiar și explorând ceea ce era posibil.

Datorită maturizării acestei aspirații, Rinpoché a reușit în cele din urmă să adune toate cauzele și condițiile pentru a se putea muta la Melbourne, în Australia. Când a ajuns acolo, s-a înscris la un curs de engleză ca să învețe să comunice. Deși această lume era dramatic de diferită de cea în care el crescuse, el a fost întotdeauna hotărât și nu a renunțat niciodată. În următorii câțiva ani, Rinpoché va sta  în mai multe locuri din oraș, în timp ce lucra pentru a-și dezvolta abilitățile lingvistice și pentru a construi conexiuni în cadrul comunității budiste locale.

La începutul anului 2005, Rinpoché a primit vestea că mama sa s-a îmbolnăvit și că avea nevoie de o operație. Dorind să o ajute, el a trimis în cadrul comunității budiste  o cerere de donații pentru a-i plăti operația. Ca urmare a acestei solicitări, Rinpoché a cunoscut-o pe Julie O’Donnell, care va deveni unul dintre cei mai apropiați studenți occidentali ai lui Rinpoché.

Julie l-a invitat pe Rinpoché să dea învățături în casa ei din Upwey (o suburbie din estul Melbourne). O dată pe săptămână, ei găzduiau învățături în casa ei, iar apoi în weekend el călătorea în diferite locuri din oraș pentru a ține discursuri publice despre Dharma. Chiar dacă engleza lui era încă destul de limitată, el a folosit aceste evenimente pentru a-și îmbunătăți abilitățile de comunicare și pentru a ajuta la stabilirea bazelor unei comunități Dharma.

Ca urmare a eforturilor lor, sub îndrumarea lui Rinpoché, Julie a înființat Institutul Budist Tibetan Rimé , o organizație non-profit care va sprijini realizarea proiectelor lui Rinpoché. În această perioadă, ei s-au mutat într-o casă nouă în suburbia Rowville din apropiere, care le-a permis să-și extindă activitățile.

Din casa Rowville, Rinpoché a continuat să dea învățături săptămânale despre fundamentele budismului tibetan și, de asemenea, a început să ofere retrageri de practică pentru un număr tot mai mare de studenți. În același timp, el a devenit foarte activ în cadrul comunității, oferind multe discuții publice pe subiecte de fericire și meditație. De asemenea, el avea să facă ceremonii de binecuvântare și rituri de înmormântare pentru cei care i le-au solicitat.

În această perioadă, Rinpoché a lucrat cu Julie și cu alți voluntari pentru a-și compila poveștile de viață și a-și colecta învățăturile. Din acest material ei au produs prima ediție a autobiografiei sale intitulată „O încarnare secretă” și o nouă versiune șlefuită a cărții sale, numită „Calea Viziunii Pure”.

La șapte ani după ce Rinpoché a făcut promisiunea către prețiosul său Guru, Lama Lobsang Trinlé, Rinpoché a creat în sfârșit condițiile pentru a se întoarce în Tibet și a-și restabili legătura cu familia sa. Datorită bunăvoinței donațiilor pe care Rinpoché le primise de la studenții săi occidentali, el a strâns suficienți bani nu numai pentru a plăti operația mamei sale, ci și pentru a călători în Tibet ca să o  vadă personal.

Însoțit de un mic grup de studenți occidentali, Rinpoché a împachetat multe valize cu cadouri valoroase și provizii pentru mama sa în vârstă, rudele și oamenii din satul său. În timp ce se îndreptau spre Golok, au fost întâmpinați de mulțimi de călugări care veniseră din toate colțurile țării pentru a-l primi acasă și a-i oferi eșarfe albe. În mijlocul unei poieni de munte, ridicaseră un cort plin cu mâncare. Rinpoché s-a bucurat de o sărbătoare grozavă împreună cu ei și cu prietenii pe care nu-i mai văzuse de când  părăsise Tibetul.

Continuând călătoria spre casă, nu mai erau drumuri, iar grupul lui Rinpoche a fost nevoit să-și transfere toate bagajele și proviziile pe patruzeci de iaci aranjați într-o mare caravană. Rinpoché a primit un cal alb împodobit cu steaguri, pe care l-a călărit în fruntea lungii procesiuni. Ei au avansat încet, prin trecerile muntoase și frumoasele văi spre  casa copilăriei lui Rinpoche.

Pe când se apropiau de destinație, toți cei din sat și din regiunea înconjurătoare ieșiseră să-l întâmpine pe Rinpoche. Stăteau într-un șir lung, care ducea până la casa lui. Fiecare persoană ținea o eșarfă de ofrandă și aplauda în timp ce trecea Rinpoché. Sunetul coarnelor și tobelor tibetane se auzea răsunând prin munți, vestind sosirea lui Rinpoche.

Când a ajuns în cele din urmă în casa mamei sale, Rinpoché s-a umplut de bucurie și s-a dus imediat la mama sa, atingându-și capul de al ei, așa cum este obiceiul în Tibet. Cei doi au rămas în felul acesta multe minute, de parcă nu ar fi vrut să se mai despartă niciodată. Cu lacrimi în ochi, ei au intrat în cele din urmă înăuntru, ca să vorbească și să sărbătorească întoarcerea lui. Această frumoasă reuniune s-a dovedit a fi ultima oară când Rinpoche și-a văzut mama în viață, întrucât ea a murit în anul următor.

După ce a petrecut un timp cu mama sa, Rinpoché și studenții săi occidentali au plecat spre Mănăstirea Chöthang, vizitând diferite mănăstiri pe drum, inclusiv Mănăstirea Jamda și Dzamthang Tsangwa. Ca și la primirea lui în Golok, sute de călugări s-au aliniat pe străzi pentru a-l primi pe Rinpoche și a-l onora.

De atunci, Rinpoché a condus peste șase tururu în Tibetul de Est. Nu numai că aceste călătorii îi permit să prezinte studenților occidentali bogata moștenire spirituală care încă înflorește în regiune, dar îl ajută și să mențină legături puternice cu mulți mari practicanți care trăiesc acolo. Prin aceste conexiuni, Rinpoché speră să aducă  în lume binecuvântările Liniei lor de descendență.

La întoarcerea în Australia, lui Rinpoché i-a devenit clar că, pentru a-și ajuta comunitatea să se dezvolte, Institutul Rimé avea nevoie de o locație permanentă pe care să o poată numi acasă. În acest scop, el a început să caute o proprietate care ar putea funcționa ca bază pentru un viitor Centru Dharma. După o căutare exhaustivă, a găsit în cele din urmă o casă frumoasă situată în orășelul Belgrave, cuibarit în pădurile vibrante din Munții Dandenong, la est de Melbourne.

După ce s-a mutat acolo, Rinpoché a început să lucreze cu o echipă de voluntari pentru a renova casa și a construi un templu unde studenții să poată primi învățături și să practice meditația. În timp ce Rinpoche a continuat să conducă cursuri săptămânale și retrageri în partea de sus a casei, subsolul a fost transformat treptat într-un spațiu frumos pentru practică spirituală, care a fost plin de binecuvântări extraordinare. Când procesul de construcție a fost finalizat, Rinpoché și-a sărbătorit realizarea numind centrul Tong Zuk Dechen Ling, care înseamnă „Locul Formei-goale și al Mărețului Extaz”.

În timp ce membrii comunității continuau să studieze sub îndrumarea sa pricepută, Rinpoché  însuși s-a concentrat în primul rând pe crearea de materiale de studiu pentru studenții săi. Recunoscând că există foarte puține resurse disponibile pentru occidentalii care erau interesați să practice Calea Kalachakra, el și-a propus să-și comunice vastele cunoștințe sub forma unei serii de cărți.

Una dintre primele cărți care au fost produse la Tong Zuk Dechen Ling a fost „Comoara ascunsă a Căii profunde”, un comentariu cuvânt cu cuvânt al Scării Divine pe care el l-a scris inițial în tibetană și apoi l-a tradus în engleză și chineză. Apoi, în strânsă colaborare cu o serie de voluntari, Rinpoché a produs o carte numită „O viață mai fericită”, care s-a concentrat pe sfaturi practice pentru atingerea fericirii autentice. În același timp, el a continuat să dea formă textului său principal „Descoperirea Adevărului Vostru Sacru”, o compilație masivă de învățături care detaliază Calea completă, scrisă pas cu pas, pentru a facilita dezvoltarea treptată a studenților săi.

La sfârșitul anului 2014, după mulți ani de efort susținut de a introduce Dharma Kalachakra studenților occidentali, Rinpoché a întâlnit un bărbat canadian pe nume Joe Flumerfelt, care s-a mutat curând la Melbourne pentru a lucra cu Rinpoché. Împreună, cei doi s-au concentrat pe extinderea materialelor pe care Rinpoché le stabilise deja pentru a-și actualiza pe deplin viziunea. Ca urmare a colaborării lor, au produs două cărți originale. Prima, numită „Oceanul Diversității”,  a extins cartea rimé deja existentă a lui Rinpoché, pentru a include toate tradițiile majore de înțelepciune ale lumii și învățăturile sale despre cum să se dezvolte o filozofie rimé. A doua, numit „Demistificarea Shambhala”, a extins o carte mică scrisă de el anterior pentru a  detalia istoria tradiției Jonang din Tibet. Această carte a inclus și explicația detaliată a lui Rinpoche despre relația dintre Shambhala și Kalachakra. Pe lângă aceste lucrări, materialul prezentat în „Dezvăluirea Adevărului vostru  Sacru” a fost restructurat și extins semnificativ, într-un set de trei volume.

În timp ce  erau produse aceste noi completări la lucrările sale colectate, Rinpoché a fost invitat să dea învățături într-o varietate de orașe din întreaga lume. În primul său turneu mondial, Rinpoché a vizitat multe țări europene precum România, Ungaria, Austria, Italia și Grecia. Apoi a continuat în Statele Unite, unde a plantat semințele Dharmei în zona de vest a acestora. În anul următor, Rinpoché s-a întors în multe dintre aceste țări pentru a continua să ghideze un număr tot mai mare de studenți dedicați. Tot din acest moment, Rinpoché a început să ofere o versiune condensată a Împuternicirilor Kalachakra, ca parte a învățăturilor sale.

Până în 2017, Rinpoché a pus cu succes bazele unei rețele globale de practicanți Kalachakra, cu grupuri de practică începute în câteva orașe. Prin diverse evenimente mai mari, lui Rinpoché i s-a oferit oportunitatea de a prezenta multe dintre cărțile sale noi și, de asemenea, de a dezvolta un număr mare de conexiuni Dharma semnificative cu oameni din întreaga lume. De atunci, Rinpoché a continuat să predea în peste douăzeci de țări, prezentând neobosit învățăturile Kalachakra și arătându-le oamenilor cum să le practice.

În 2018 Khentrul Rinpoche a înființat Dzokden, o rețea internațională de persoane individuale, grupuri de practică, institute de formare și centre de retragere. Misiunea sa este de a genera cauzele pentru pacea și armonia globală, prin practicarea în conformitate cu învățăturile Tantrei Kalachakra. Deși Dzokden îmbrățișează marea diversitate a tradițiilor de înțelepciune din această lume, ea e specializată  în Calea profundă a Vajra Yoga— învățăturile unice ale stadiului  de desăvârșire Kalachakra, așa cum sunt ele predate în Tradiția Jonang-Shambhala.

Prin Dzokden, Khentrul Rinpoche prevede o lume fără limitări, în care fiecare dintre noi are capacitatea de a-și descoperi potențialul infinit și în care—indiferent de societatea căreia îi aparțin sau de tradițiile pe care le urmează — indivizii se pot reuni ca o singură familie globală, unită în natura noastră perfectă. Într-o astfel de lume eliberată de toate formele de părtinire, mintea noastră va rămâne în pace și armonie deplină, dând naștere unei planete prospere, în echilibru perfect, unde  înflorește spiritualitatea.